Principală » 2013 » Noiembrie » 16 » CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR!!!
8:35 PM
CUGETARI DE PE MUNTELE FERICIRILOR!!!
 isus pe munte


  ELLEN G. WHITE (1827-1915)


Când Isus învãta norodul, fãcea ca învãtãturile Sale sã fie pline de interes si atrãgea atentia ascultãtorilor prin ilustratii obisnuite, luate din scenele naturii din jurul lor. Norodul se adunase încã de cu zori. Soarele maiestuos, urcând tot mai sus pe cerul albastru, alunga umbrele care se mai ascundeau prin vãi si prin defileele înguste ale muntilor. Slava cerului oriental nu pãlise încã. Lumina soarelui inunda pãmântul cu splendoarea ei, fata linistitã a lacului reflecta lumina de aur si oglindea norii trandafirii ai diminetii. Fiecare mugur, fiecare floare si mlãditã înfrunzitã scânteiau sub picurii de rouã. Natura zâmbea sub binecuvântarea unei zile noi, iar pãsãrelele cântau prin frunzis. Mântuitorul a privit la ceata din fata Sa si apoi la soarele care rãsãrea si le-a zis ucenicilor: "Voi sunteti lumina lumii". Dupã cum soarele se avântã în misiunea sa de iubire, împrãstiind umbrele noptii si trezind lumea la viatã, tot asa trebuie sã se avânte si urmasii lui Hristos în misiunea lor, revãrsând lumina cerului asupra acelora care sunt în întunericul rãtãcirii si al pãcatului. 

În lumina strãlucitoare a diminetii, orasele si satele de pe colinele din împrejurimi se vedeau clar, fãcând ca scena sã fie si mai atrãgãtoare. Arãtând spre ele, Isus a zis: "O cetate asezatã pe un munte nu poate sã rãmânã ascunsã". Apoi a adãugat: "Si oamenii n-aprind lumina ca s-o punã sub obroc, ci o pun în sfesnic si lumineazã tuturor celor din casã". O mare parte dintre cei care ascultau cuvintele lui Isus erau tãrani si pescari, ale cãror locuinte umile nu aveau decât o încãpere, în care o singurã luminã, pusã în sfesnic, lumina tuturor din casã. "Tot asa", zicea Isus, "sã lumineze si lumina voastrã înaintea oamenilor, ca ei sã vadã faptele voastre bune si sã slãveascã pe Tatãl vostru, care este în ceruri". 

Nici o altã luminã n-a luminat vreodatã si nici nu va lumina asupra omului cãzut în pãcat, afarã de aceea care izvorãste de la Hristos. Isus, Mântuitorul, este singura luminã care poate sã împrãstie întunericul unei lumi care zace în pãcat. Despre Domnul Isus stã scris: "În El era viata si viata era lumina oamenilor" (Ioan 1,4). Numai dacã primeau din viata Sa, ucenicii Sãi puteau sã devinã purtãtori de luminã. Viata lui Hristos în suflet, si iubirea Sa descoperitã în caracter vor face din ei lumina lumii. 

Omenirea nu are în sine nici o luminã. Despãrtiti de Hristos, noi suntem ca o fãclie neaprinsã, ca luna, atunci când fata ei este întoarsã de la soare. Noi nu avem nici o singurã razã de strãlucire, pe care sã o revãrsãm în întunericul lumii. Dar când ne întoarcem spre Soarele Neprihãnirii, când venim în atingere cu Hristos, tot sufletul se lumineazã de strãlucirea fetei Sale divine. 

Urmasii lui Hristos trebuie sã fie mai mult decât o luminã în mijlocul oamenilor. Ei sunt lumina lumii. Isus le spune tuturor acelora care poartã Numele Sãu: Voi v-ati predat Mie si Eu v-am dat lumii ca reprezentanti ai Mei. Dupã cum Tatãl M-a trimis pe Mine în lume, tot asa, zice El, "i-am trimis si Eu pe ei în lume" (Ioan 17,18). Dupã cum Hristos este calea prin care Se descoperã Tatãl, tot asa si noi trebuie sã fim mijlocul prin care Se descoperã Hristos. Chiar dacã Mântuitorul nostru este marele Izvor de luminã, sã nu uiti, crestin iubit, cã El este descoperit prin unelte - oameni. Binecuvântãrile lui Dumnezeu sunt revãrsate prin unelte omenesti. Hristos Însusi vine în lume ca Fiu al omului. Natura omeneascã, unitã cu natura dumnezeiascã, trebuie sã vinã în contact cu ce e omenesc. Biserica Domnului Hristos, fiecare ucenic al Mântuitorului, este mijlocul hotãrât de cer pentru descoperirea lui Dumnezeu fatã de oameni. Îngeri ai mãririi asteaptã sã dea prin noi, sufletelor care sunt aproape sã piarã, lumina si puterea cerului . Oare omul se va da înapoi de la lucrarea care i-a fost încredintatã? O, atunci lumea va fi jefuitã în aceeasi mãsurã de influenta fãgãduitã a Duhului Sfânt! 

Dar Isus nu-i îndeamnã pe ucenicii Sãi: "Siliti-vã sã faceti lumina voastrã sã lumineze", ci El le zice: "Lãsati sã lumineze". Dacã Hristos locuieste în inimã, este cu neputintã sã ascundem lumina prezentei Sale. Dacã aceia care pretind a fi urmasi ai lui Hristos nu sunt lumina lumii, aceasta se întâmplã din cauzã cã puterea dãtãtoare de viatã i-a pãrãsit; dacã nu au de dat luminã, înseamnã cã nu mai au legãturã cu Izvorul de luminã. 


În toate timpurile, "Duhul lui Hristos, care era în ei" (1 Petru 1,11), a fãcut din adevãratii copii ai lui Dumnezeu lumina contemporanilor lor. Iosif a fost un purtãtor de luminã în Egipt. Prin curãtia, bunãtatea si iubirea sa de fiu, el Îl repre-zintã pe Hristos în mijlocul unui neam de idolatri. În timp ce israelitii se aflau în cãlãtoria lor din Egipt spre tara fãgãduitã, cei credinciosi, dintre ei, erau o luminã pentru neamurile din jur. 

Prin ei, Dumnezeu a fost descoperit lumii. De la Daniel si tovarãsii lui din Babilon si de la Mardoheu din Persia, raze strãlucitoare de luminã au luminat în întunericul de la curtile împãrãtesti. În acelasi chip, urmasii lui Hristos sunt pusi ca purtãtori de luminã pe calea spre ceruri. Prin ei, îndurarea si bunãtatea Tatãlui sunt înfãtisate unei lumi cufundate în întunericul unei gresite cunoasteri de Dumnezeu. Vãzând faptele lor bune, si altii ajung sã-L mãreascã pe Tatãl care este în ceruri, deoarece se vede clar cã existã un Dumnezeu care sade pe tronul universului, al Cãrui caracter este vrednic de laudã si imitare. Iubirea divinã, care strãluceste în inimã, si armonia crestinã, datã pe fatã în viatã, sunt ca o întrezãrire a cerului, acordatã oamenilor din lumea aceasta, pentru ca ei sã-si poatã da seama de frumusetea lui. 

În felul acesta, oamenii ajung sã creadã, "dragostea pe care o are Dumnezeu fatã de noi" (1 Ioan 4,16). În felul acesta, inimile, care altãdatã erau pãcãtoase si stricate, sunt curãtite si schimbate, ca sã ne putem înfãtisa "fãrã prihanã si plini de bucurie înaintea slavei Sale" (Iuda 24). 

Cuvintele Mântuitorului: "Voi sunteti lumina lumii" aratã cã El le-a încredintat urmasilor Sãi o misiune mondialã. În zilele Domnului Hristos, egoismul, mândria si prejudecata înãltaserã un mare si puternic zid de despãrtire între cei rânduiti sã fie pãzitorii descoperirilor sfinte si orice altã natiune de pe lume. Dar Mântuitorul venise sã schimbe toate acestea. Cuvintele pe care norodul le auzea de pe buzele Sale nu semãnau cu cele auzite mereu de la preoti sau rabini. Domnul dãrâma zidul de despãrtire, iubirea de sine, prejudecata separatistã de nationalitate si predica iubirea pentru toatã familia omeneascã. El îi înaltã pe oameni din cercul strâmt de egoism, desfiinteazã orice hotar teritorial si orice deosebire artificialã de clasã socialã. Nu face nici o deosebire între vecini si strãini, între prieteni si dusmani. El ne învatã sã privim pe oricine se aflã în nevoie, ca fiind aproapele nostru, iar lumea, ca fiind câmpul nostru de lucru. Dupã cum razele soarelui pãtrund pânã în cele mai îndepãrtate locuri ale pãmântului, tot astfel bunul Dumnezeu urmãreste ca lumina Evangheliei sã ajungã la fiecare suflet de pe fata pãmântului. Dacã biserica lui Hristos ar fi împlinit planul Domnului nostru, atunci lumina s-ar fi revãrsat asupra tuturor acelora care se aflã în întuneric si în tinutul umbrei mortii. În loc sã se adune laolaltã si sã fugã de rãspundere si de purtarea crucii, membrii bisericii ar trebui sã se împrãstie în toate tãrile, lãsând ca lumina lui Hristos sã lumineze prin ei, lucrând asa cum a lucrat si El pentru mântuirea sufletelor, si "Evanghelia Împãrãtiei" ar fi dusã cu repeziciune în toatã lumea. 

Numai astfel poate fi adus la îndeplinire planul lui Dumnezeu prin chemarea poporului Sãu, de la Avraam, pe câmpiile Mesopotamiei, si pânã la noi, cei de azi. El zice: "Te voi binecuvânta" si vei fi o binecuvântare" (Gen. 12,2). Cuvintele Domnului Hristos, vestite prin profetul evanghelist, repetate în Predica de pe Munte, sunt pentru noi, cei care trãim în aceastã generatie de pe urmã: "Scoalã-te, lumineazã-te! Cãci lumina ta vine si slava Domnului rãsare peste tine" (Isaia 60,1). Dacã peste duhul vostru a rãsãrit slava Domnului, dacã ati privit frumusetea Sa, neîntrecutã între zeci si mii, si pe Acela care este cu totul plãcut, dacã sufletul vostru a ajuns sã oglindeascã în afarã prezenta Sa, atunci vouã vã este trimis acest cuvânt din partea Mântuitorului. Ati stat voi împreunã cu Domnul pe Muntele schimbãrii la fatã? Jos, în câmpie, sunt suflete robite de Satana; ele asteaptã un avânt de credintã si rugãciune, ca sã le elibereze. 

             Noi nu trebuie sã ne multumim numai contemplând slava Domnului Hristos, ci trebuie sã si vorbim despre mãretia Sa. Isaia nu numai cã a privit slava Domnului Hristos, dar a si vorbit despre El. În timp ce David cugeta, focul ardea; apoi, inspirat, el Îl lãuda pe Dumnezeu cu gura. Pe mãsurã ce cugeta la iubirea cea minunatã a lui Dumnezeu, el nu putea sã facã altceva decât sã vorbeascã despre ce a vãzut si simtit. Cine poate sã priveascã prin credintã minunatul plan de mântuire, slava Fiului lui Dumnezeu, unul nãscut, si sã nu vorbeascã despre ea? Cine poate contempla iubirea nepãtrunsã, care a fost arãtatã pe crucea de pe Golgota prin moartea Domnului Hristos, pentru ca noi sã nu pierim, ci sã avem viata vesnicã. Cine poate sã priveascã aceasta si sã nu aibã cuvinte prin care sã-I aducã slavã Mântuitorului? 

        "În locasul Lui, totul strigã, slavã!" (Ps.29,9). Plãcutul cântãret al lui Israel Îl laudã cu harfa sa, zicând: "Voi spune strãlucirea slãvitã a mãretiei Tale si voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricosatã si eu voi povesti mãrimea Ta" (Ps. 145,5-6). 

             Crucea de pe Golgota trebuia sã fie înãltatã sus, deasupra oamenilor, preocupând cu totul mintea lor si concentrând gândurile lor. Atunci toate facultãtile spirituale vor fi încãrcate cu putere divinã, direct de la Dumnezeu. Atunci va avea loc o lucrare sincerã pentru Maestrul. Lucrãtorii vor trimite în lume raze de luminã, ca facle vii, care sã lumineze pãmântul.  

               O, Domnul Hristos primeste asa de bucuros pe orice om predat Lui! El aduce natura omeneascã în legãturã cu cea divinã, pentru ca sã poatã împãrtãsi lumii tainele iubirii întrupate. Vorbiti despre ea în convorbirile voastre, rugati-vã pentru ea, cântati despre ea, vestiti peste tot solia slavei Sale si mergeti înainte pânã la marginile pãmântului! 

               Încercãrile suportate cu rãbdare, binecuvântãrile primite cu recunostintã, ispitele biruite cu bãrbãtie, umilinta, bunãtatea, mila si dragostea, date pe fatã în chip natural, sunt luminile care strãlucesc în caracter, în contrast cu întunericul inimii egoiste, în  care  lumina vietii n-a luminat niciodatã.                                                                                                                                                           

                               doi    AMIN

Vizualizări: 211 | Adăugat de: k3k0 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: