Principală » 2013 » Noiembrie » 17 » ISUS,Lumina Lumii.
1:04 AM
ISUS,Lumina Lumii.
 isus mainile in sus

"Eu sunt Lumina lumii; cel ce 

Îmi urmează Mie nu va umbla

 în întuneric, ci va avea 

lumina vieţii." 

                                                                                                                                 (Ioan 8,12)



Isus le-a vorbit din nou şi a zis : " Eu sunt lumina lumii ; cine Mă urmează pe Mine ,nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii ".

        Când a spus aceste cuvinte , Isus se afla în curtea templului, unde aveau loc slujbele de Sărbătoarea Corturilor. În mijlocul acestei curţi se ridicau doi stâlpi înalţi, cu candelabre mari .După jertfa de seară , erau aprinse toate lămpile, care răspândeau lumina lor asupra Ierusalimului. Ceremonia acesta era în amintirea stâlpului de lumină care călăuzise pe Israel în pustie şi mai era privită ca mai vestind venirea lui Mesia. Seara, când se aprindeau lămpile , curtea era plină de voie bună. Oameni încărunţiţi, preoţii templului şi conducătorii poporului se uneau în dansuri festive în sunetul muzicii instrumentelor şi cântărilor leviţilor .

        Prin iluminarea Ierusalimului , poporul îşi exprima nădejdea în venirea lui Mesia care avea să-Şi reverse lumina asupra lui Israel. Dar pentru Isus, scena avea un înţeles mai profund. După cum lămpile strălucitoare ale templului luminau totul în jurul lor, aşa şi Hristos, izvorul  luminii spirituale, luminează în întunericul lumii. Cu toate acestea ,simbolul nu era desăvârşit. Luminătorul cel mare pe care propria Sa mână îl aşezase în ceruri era o reprezentare mai corectă a slavei misiunii Sale.

        Era dimineaţa. Soarele tocmai răsărise deasupra Muntelui Măslinului, razele lui dădeau o strălucire orbitoare palatelor de marmură şi lumina aurul zidurilor templului , când Isus ,arătând către acest tablou, a zis : "Eu sunt Lumina lumii ".

        Unul dintre cei care au fost martori la scena acesta a reluat mai târziu cuvintele Mântuitorului în acest pasaj sublim : "În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric ,şi întunericul n-a biruit-o "."Lumina acesta era adevărata lumină , care luminează pe orice om venind în lume ".Ioan 1,4.5.9. Şi multă vreme după ce Isus Se înălţase la cer, Petru ,scriind sub iluminarea Duhului Sfânt, a reamintit simbolul folosit de Hristos: "Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare ; la care bine faceţi că luaţi aminte ,ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos , până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre ".2 Petru 1,19.

        Lumina a fost totdeauna un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. La început, cuvântul creator a făcut ca lumina să lumineze în întuneric. Lumina a fost ascunsă în stâlpul de nor ziua şi în stâlpul de foc noaptea, călăuzind marile oştiri ale lui Israel. Lumina a strălucit cu măreţie înfricoşătoare în jurul Domnului pe Muntele Sinai. Lumina se odihnea deasupra chivotului din sanctuar. Lumina a umplut templu lui Solomon la inaugurarea lui. Lumina a strălucit pe dealurile Betleemului când îngerii au  adus păstorilor care privegheau, solia mântuirii.

        Dumnezeu este lumina , şi în cuvintele :"Eu sunt Lumina luminii , "Hristos declara unitatea Lui cu Dumnezeu şi legătura Sa cu întreaga familie omenească. El a fost Acela care la început a făcut ca lumina să "strălucească în întuneric ".2 Cor.4,6. El este lumina soarelui , a lunii şi a stelelor. El era lumina spirituală care a luminat asupra lui Israel în simbol, în ceremonii şi profeţie. Dar lumina n-a fost dată numai lui Israel. După cum razele soarelui pătrund până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, astfel şi lumina Soarelui dreptăţii luminează asupra oricărui suflet.

        "Lumina  acesta era adevărata lumină , care luminează pe orice om ,venind în lume ".Lumea şi-a avut marii ei învăţători, bărbaţi cu inteligenţă uriaşă şi cu o minunată putere de observaţie, oameni ale căror cuvinte au stimulat cugetarea şi au scos la iveală domenii vaste de cunoaştere; şi aceşti bărbaţi au fost onoraţi ca fiind conducătorii şi binefăcătorii neamului lor. Dar aici era Unul mai presus de ei. "Tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu "."Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut". Ioan 1,12.18. Putem să urmărim şirul marilor învăţaţi ai lumii până acolo unde se întind rapoartele omeneşti. Dar lumina a fost înainte de ei. După cum luna şi stelele sistemului solar strălucesc prin lumina reflectată de la soare , tot astfel, în măsura în care învăţătura lor e adevărată, cugetătorii cei mari ai lumii reflectă razele Soarelui dreptăţii. Fiecare perlă a cugetării, fiecare scânteiere a inteligenţei sunt de la Lumina lumii. În zilele noastre auzim mult despre educaţie , dar adevărata educaţie superioară este dată de Acela "în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei ". "În El era viaţa , şi viaţa era lumina oamenilor"Col.2,3.Ioan 1,4."Cine Mă urmează pe Mine ",a zis Isus, "nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii ".

        În cuvintele: "Eu sunt Lumina lumii", Isus S-a declarat ca fiind Mesia. În templul în care acum învăţa Hristos, bătrânul Simion vorbise despre El numindu-L "lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel". Luca 2,32.Prin aceste cuvinte , el aplica lui Isus o profeţie cunoscută de tot Israelul. Prin profetul Isaia, Duhul Sfânt declarase: "Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacob , şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului ".is.49,6 . Profeţia acesta era înţeleasă de toţi ca vorbind despre Mesia ca şi când Isus a zis :"Eu sunt Lumina lumii ",oamenii nu puteau să nu recunoască afirmaţia Sa că El este Cel Făgăduit.

Pentru farisei şi conducători, această afirmaţie părea o îndrăzneală plină de aroganţă. Ei nu puteau să tolereze ca un om asemenea lor să aibă asemenea pretenţii. Făcându-se că nu au auzit cuvintele Sale , ei au întrebat :"Cine eşti Tu ? "Ei stăruiau să-L forţeze să declare că El este Hristosul. Înfăţişarea şi lucrarea Lui se deosebeau aşa de mult de aşteptările poporului , încât vrăjmaşii Săi înverşunaţi credeau că dacă El ar fi afirmat în mod direct că El este Mesia , ar fi fost lepădat ca un impostor.

        Dar la întrebarea lor: "Cine eşti Tu ?",Isus a răspuns :"Ceea ce de la început vă spun că sunt ".Ioan 8,25.Ceea ce se descoperise în cuvintele Lui era vădit şi în caracterul Său. El era întruparea adevărurilor pe care le învăţa." Nu fac nimic de la Mine", a continuat El, "ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu .Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut". El n-a căutat să aducă dovezi sau argumente în favoarea mesianităţii Sale, ci a arătat unitatea Sa cu Dumnezeu. Dacă mintea lor ar fi fost deschisă faţă de iubirea lui Dumnezeu , ei L-ar fi primit pe Isus. Mulţi dintre ascultătorii Lui erau atraşi către El în credinţă, şi lor le-a zis: "Dacă rămâneţi în cuvântul Meu , sunteţi în adevăr ucenicii Mei; ve-ţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi".

        Aceste cuvinte i-au ofensat pe farisei . Trecând cu vederea îndelunga supunere a naţiunii lor sub jug străin, ei au strigat cu mânie: "Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: Veţi fi slobozi "! Isus a privit la aceşti sclavi ai răutăţii, oameni ale căror gânduri erau pornite spre răzbunare, şi a răspuns trist: "Adevărat  vă spun că oricine trăieşte în pace este rob al păcatului ". Ei se aflau în cel mai rău fel de robire -stăpâniţi de duhul cel rău.

        Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-şi aparţine, el poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie .Lui nu i se îngăduie să vadă frumuseţea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce cu îngâmfare se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei sale judecăţi ,el ascultă de voinţa domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătuşele care ţin sufletul în robia păcatului ."dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi " .        "Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii ". Rom. 8,2.

        În lucrarea de mântuire nu există constrângere. Nu este folosită nici o forţă exterioară. Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu ,omul este lăsat liber să alegă cui vrea să servească. În schimbarea care are loc atunci când omul se predă lui Hristos se află simţământul celei mai înalte libertăţi. Izgonirea păcatului este o acţiune a voinţei noastre. E adevărat , nu avem putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana ,dar când dorim să fim eliberaţi din păcat şi, în nevoia noastră cea mare , strigăm după o putere de afară şi mai presus de noi, puterile noastre sunt îmbibate cu energia divină a Duhului Sfânt şi ele ascultă de poruncile lui Dumnezeu, împlinind astfel dorinţa Sa.  Singura condiţie prin care este posibilă libertatea omului este aceea de a deveni una cu Hristos. "Adevărul vă va face slobozi ", şi Hristos este adevărul. Păcatul poate să triumfe numai prin slăbirea minţii şi prin distrugerea libertăţii sufletului. Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă refacerea omului -reducerea lui la slava şi demnitatea de om. Legea divină faţă de care suntem aduşi în supunere este " legea slobozeniei". Iacob 2,12.

        Fariseii declaraseră că ei sunt copii lui Avraam; Isus le-a spus că această pretenţie putea fi susţinută numai făcând lucrările lui Avraam. Adevăraţii copii a lui Avraam aveau să trăiască aşa ca el, o viaţă de ascultare de Dumnezeu. Ei n-ar fi căutat să-L omoare pe Acela care vorbea adevărul dat de Dumnezeu. Complotând împotriva lui Hristos, rabinii nu făceau faptele lui Avraam . Simpla descendenţă din Avraam nu avea nici o valoare. Fără o legătură spirituală cu el , care s-ar fi descoperit în manifestarea aceluiaşi spirit şi săvârşirea aceloraşi fapte, ei nu erau copiii lui.

        Principiul acesta rămâne valabil şi într-o problemă care a agitat multă vreme lumea creştină- problema succesiunii apostolice. Descendenţa din Avraam era dovedită nu prin nume şi legături de rudenie, ci prin asemănare în caracter. Tot astfel şi succesiunea apostolică se întemeiază nu pe transmiterea autorităţii elastice, ci prin înrudirea spirituală. O viaţă condusă prin spiritul apostolilor, de credinţa şi învăţătura adevărului predicat de ei-aceasta este dovada adevărată a succesiunii apostolice. Aceasta este ceea ce face din oameni urmaşi ai primilor învăţători ai Evangheliei.

        Isus a tăgăduit că iudeii erau fiii lui Avraam. El a zis: "Voi faceţi faptele tatălui vostru". Batjocoritori , ei au răspuns: "Noi nu suntem copii născuţi din desfrânare; avem un singur Tată, pe Dumnezeu". Cuvintele acestea, ca aluzie la împrejurările naşterii Sale , intenţionau să fie  ca un atac împotriva lui Hristos în faţa acelora care au început să creadă în El. Isus nu a luat seama la această insinuare josnică şi a zis :"Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu".

        Faptele dovedeau înrudirea lor cu acela care era un mincinos şi un ucigaş. "Voi aveţi de tată pe diavolul ",le-a zis Isus, "şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr...Pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi " .Ioan 8,44.45. Faptul că Isus spunea adevărul , şi îl putea spunea cu atâta siguranţă ,era motivul pentru care El nu era primit de conducătorii iudeilor. Adevărul lovea pe aceşti oameni plini de îndreptăţire de sine. Adevărul demasca falsitatea rătăcirii, condamna învăţătura şi practicile lor şi era rău primit. Mai bine închideau ochii faţă de adevăr decât să se umilească şi să-şi mărturisească rătăcirea. Nu iubeau adevărul. Nu-l doreau, cu toate că erau adevăr.

        "Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul pentru ce nu Mă credeţi? "Zi după zi, vreme de trei ani, vrăjmaşii Săi urmăriseră pe Hristos, căutând  o pată în caracterul Lui. Satana şi toată confederaţia răului căutaseră să-L biruiască, dar nu găsiseră în El nimic prin care să câştige un avantaj. Până şi demonii erau constrânşi să mărturisescă: "Eşti Sfântul lui Dumnezeu !"Marcu 1,24.Isus a împlinit legea în faţa cerului , în faţa lumilor decăzute şi în faţa oamenilor păcătoşi. Înaintea îngerilor, a oamenilor şi a demonilor El rostise , fără să poată fi contrazis , cuvinte care de pe orice alte buze ar fi fost o hulă: "Todeauna fac ce-I este plăcut ".

        Faptul că iudeii, deşi n-au putut găsi nici un păcat în Hristos, totuşi nu L-au primit, dovedea că ei înşişi nu aveau legătură cu Dumnezeu. Ei nu recunoşteau glasul Lui în solia Fiului Său. Ei gândeau că judecă pe Hristos, dar lepădându-L pronunţau o sentinţă asupra lor. "Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu, a zis Isus "voi de aceea nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu ".

        Învăţătura este adevărată pentru toate timpurile. Mulţi oameni a căror plăcere este să ia în râs , să critice şi să caute în Cuvântul lui Dumnezeu ceva pe care să-l pună la îndoială cred că dau dovadă de gândire independentă şi de agerime. Se socotesc judecătorii Bibliei, când de fapt ea se judecă singură. Ei dau dovadă că sunt neînstare să aprecieze adevărurile care îşi au obârşia în cer şi cuprind în ele veşnicia. Ei nu sunt cuprinşi de teamă în prezenţa dreptăţii lui Dumnezeu care se ridică în faţa lor ca un munte înalt. Ei aleargă după vreascuri şi paie şi prin acesta trădează o fire mărginită şi pământească, o inimă care pierde puterea de a aprecia pe Dumnezeu. Acela a cărui  inimă a răspuns la atingerea divină va căuta lucrurile acelea care vor spori cunoştinţa de Dumnezeu şi-i curăţi şi înălţa caracterul. După cum o floare se întoarce către soare , ca razele strălucitoare să aducă la iveală culorile frumuseţii, tot astfel sufletul se va întoarce către Soarele neprihănirii, ca lumina cerului să poată înfrumuseţa caracterul cu minunatele trăsături ale caracterului lui Hristos.  Isus a continuat arătând puternicul contrast dintre atitudinea iudeilor şi aceea a lui Avraam: "Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat".

        Avraam dorise foarte mult să vadă pe Mântuitorul făgăduit. El înălţase o rugăciune arzătoare cerând ca înainte de a muri să poată vedea pe Mesia. Şi a văzut pe Hristos. Lui i s-a dat o lumină supranaturală şi a recunoscut originea dumnezeiască a lui Hristos. A văzut ziua Lui şi s-a bucurat. I s-a dat privilegiul să întrezărească jertfa divină pentru păcat. În propria sa experienţă , el a trăit o exemplificare a acestui sacrificiu, când a primit porunca :"Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac...şi adu-l ardere de tot ".Gen.22,2.El a pus fiul făgăduinţei pe altarul de jertfă , fiul în care erau adunate toate nădejdile lui. Apoi, în timp ce şedeau alături de altar, având cuţitul ridicat gata să asculte de porunca lui Dumnezeu, a auzit un glas din cer zicând: "Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine ".Gen22,12.Prin această încercare grozavă a trebuit să treacă Avraam ca să poată vedea ziua lui Hristos şi să-şi dea seama de marea iubire a lui Dumnezeu pentru lume-atât de mare încât , pentru a o ridica din degradarea ei, a dat pe unicul Său Fiu la cea mai ruşinoasă moarte.

        Avraam a învăţat de la Dumnezeu lecţia cea mai măreaţă care a fost dată celor muritori. Rugăciunea lui de a vedea pe Hristos înainte de a muri a fost ascultată. A văzut pe Hristos, a văzut tot ce pot vedea cei muritori şi să trăiască. Consacrându-se deplin , el a fost în stare să înţeleagă viziunea despre Hristos ce i-a fost dată. I s-a arătat că, dând pe unicul Său Fiu spre a a salva pe păcătoşi de la ruina veşnică, Dumnezeu făcea un sacrificiu mare şi minunat, mai presus de ce ar putea face un om.

        Experienţa lui Avraam dă răspunsul la întrebarea: "Cu ce voi întâmpina Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu vieţi de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de undelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu? "Mica 6,6.7. În cuvintele lui Avraam :"Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot "( Gen. 22,8) şi în măsurile luate de Dumnezeu pentru a pune o jertfă în locul lui Isaac se declară că nici un om nu poate săvârşi ispăşirea pentru sine. Sistemul păgân de jertfe nu poate fi primit sub nici un chip de Dumnezeu. Nici un tată nu trebuie să ofere pe fiul său sau pe fiica sa ca jertfă pentru păcat. Numai Fiul lui Dumnezeu poate să poarte păcatele lumii.

Prin suferinţa sa , Avraam a ajuns să contemple lucrarea de sacrificiu a Mântuitorului. Dar Israel nu vroia să înţeleagă ceea ce era aşa de potrivnic inimii lor îngâmfate. Cuvintele lui Hristos cu privire la Avraam nu căpătau pentru ascultătorii Lui nici o semnificaţie adâncă. Fariseii vedeau în ele un motiv de luat în râs. Ei au răspuns cu dispreţ, ca şi cum ar fi vrut să dovedească că Isus este fără minte: "N-ai nici cinzeci de ani şi ai văzut pe Avraam ? " Cu solemnă demnitate , Isus a răspuns: "Adevărat, adevărat vă spun, că mai înainte să se nască Avraam, EU SUNT".

        Tăcerea s-a aşternut asupra acelei adunări. Numele lui Dumnezeu, descoperit lui Moise pentru a exprima ideea prezenţei veşnice, fusese pretins de acest Învăţător galilean ca aparţinându-I. El Se anunţase ca fiind Cel existent prin Sine Însuşi, Cel făgăduit lui Israel ,"a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei ".Mica 5,2.

        Din nou au strigat preoţii şi rabinii împotriva lui Isus, zicând că huleşte. Afirmaţia Sa că este una cu Dumnezeu îi iritase mai înainte până acolo că voiseră să-I ia viaţa , iar după câteva luni au şi spus lămurit: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine , ci pentru hulă, şi pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu ".Ioan 10,33.Pentru că era şi susţinea că este Fiul lui Dumnezeu , ei erau hotărâţi să-L distrugă. Acum, mulţi dintre oamenii care erau de partea preoţilor şi rabinilor au luat pietre să arunce în El. "Dar Isus S-a făcut nevăzut şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor ".

        Lumina strălucea în întuneric ;dar "întunericul n-a biruit-o ( n-a primit-o) "Ioan 1,5.

"Când trecea ,Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat:  "Învăţătorule cine a păcătuit , omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arete în el lucrările lui Dumnezeu. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului ( care , tălmăcit înseamnă: trimis).El s-a dus , s-a spălat şi s-a întors văzând bine".

    La iudei, se credea în general că păcatul e pedepsit în viaţa aceasta. Orice suferinţă era privită ca pedeapsă pentru vreo faptă rea, fie a suferindului, fie a părinţilor lui. Este adevărat că orice suferinţă vine din călcarea legii lui Dumnezeu ,dar adevărul acesta fusese răstălmăcit. Satana, autorul păcatului şi a urmărilor lui ,făcuse pe oameni să privească la suferinţe şi moartea ca pornind de la Dumnezeu-ca o pedeapsă arbitrară dată din cauza păcatului. Din cauza acesta, acela asupra căruia căzuse vreo suferinţă sau nenorocire mare mai avea pe deasupra şi povara de a fi privit ca un mare păcătos.  În felul acesta, era pregătită calea între iudei să lepede pe Isus. Acela care "suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui ", era privit de iudei ca fiind "pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit " ;şi ei şi-au întors faţa de la El. Is. 53,4.3.

Dumnezeu dăduse o învăţătură pentru a contracara mentalitatea aceasta. Viaţa lui Iov arătase că suferinţa este adusă de Satana, dar că , prin ea, Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire planurile harului Său. Dar Israel n-a înţeles învăţătura. Aceeaşi eroare pentru care Dumnezeu a mustrat pe prietenii lui Iov a fost repetată de iudei când au lepădat pe Hristos.

        Credinţa iudeilor cu privire la relaţia dintre păcat şi suferinţă era împărtăşită şi de ucenicii lui Hristos Isus le-a corectat rătăcirea , dar nu le-a explicat cauza suferinţei omului, ci le-a spus care era urmarea .Din cauza ei, urma să se descopere puterea lui Dumnezeu." Cât timp sunt în lume " , a zis El, "sunt Lumina lumii " .Apoi după ce a uns ochii orbului ,l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului , şi vederea omului a fost restabilită. În felul acesta, Isus a răspuns la întrebarea ucenicilor în mod practic, după cum răspundea de obicei la toate întrebările puse Lui din curiozitate. Ucenicii nu erau chemaţi să discute cine a păcătuit sau n-a păcătuit, ci să înţeleagă puterea şi mila lui Dumnezeu manifestate prin a da orbului vederea. Era uşor de înţeles că nu era putere de vindecare în tină sau în scăldătoarea la care orbul a fost trimis să se spele, ci puterea era în Hristos.  Fariseii nu puteau fi decât uimiţi de vedere. Totuşi erau mai mult ca oricând plini de ură , deoarece minunea fusese săvârşită în zi de Sabat.  Vecinii tânărului şi cei care îl cunoscuseră mai înainte ,pe când era orb, ziceau: "Nu este acesta cel care şedea şi cerşea ?"Ei priveau la el cu îndoială, deoarece de când i se deschiseseră ochii, privirea lui se schimbase şi se făcuse mai strălucitoare, şi el părea un alt om. Întrebarea acesta trecea de la unul la altul. Unii ziceau: "El este"; alţii: "Seamănă cu el "  Dar cel care primise marea binecuvântare a pus capăt discuţiei zicând: "Eu sunt" .El le-a povestit apoi despre Isus şi despre felul în care fusese vindecat, şi ei au întrebat: "Unde este omul acela?" El a răspuns: "Nu ştiu".

        Apoi l-au adus în faţa unui sfat al fariseilor. Din nou omul  a fost întrebat cum îşi recăpătase vederea. "El le-a zis: Mi-a pus tina pe ochi, m-am spălat şi văd." Atunci unii dintre farisei au început să zică: "Omul acesta nu vine de la Dumnezeu , pentru că nu ţine Sabatul". Fariseii sperau să demonstreze că Isus este păcătos şi deci nu este El Mesia. Ei nu ştiau  că tocmai Cel care făcuse Sabatul şi cunoştea toate îndatoririle faţă de ziua sfântă , era Acela care îl vindecase pe orb. Ei se arătau foarte zeloşi pentru păzirea Sabatului ,dar plănuiau uciderea tocmai în ziua aceea. Mulţi erau adânc mişcaţi auzind despre această minune şi erau convinşi că Acela care deschisese ochii orbului era mai mult decât un om obişnuit.Ca răspuns la acuzaţia că Isus era un păcătos ,pentru că nu ţinea ziua Sabatului, ei spuseseră: "Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?" Rabinii au făcut din nou apel la orb :"Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?" "Este un profet ."le-a spus el. Fariseii susţineau că omul nu se născuse orb şi deci nu-şi dobândise vederea acum. Au chemat pe părinţii lui şi i-au întrebat, zicând: "Acesta este fiul vostru care spuneţi că s-a născut orb ?" Omul însuşi era acolo şi declara că fusese orb şi că îşi căpătase vederea , dar fariseii mai bine tăgăduise dovezile ştiute chiar de ei decât să admită că greşeau. Atât de puternică este prejudecata , atât de diformă este dreptatea fariseiască!

        Fariseii mai aveau o singură speranţă , şi anume să-i intimideze pe părinţii omului. Cu aparentă sinceritate ei au întrebat: "Cum de vede acum?" Părinţii se temeau să nu se compromită , deoarece se hotărâse ca oricine va mărturisi că Isus este Hristosul " să fie dat afară din sinagogă" ,adică să fie exclus din sinagogă treizeci de zile. În acest timp, nici copiii nu puteau fi circumcişi, nici morţii nu puteau să fie plânşi în casa celui vinovat. Condamnarea acesta era privită cu o mare nenorocire, şi dacă cel vinovat nu se putea pocăi, urma o pedeapsă şi mai grea. Lucrarea mare săvârşită pentru fiul lor îi convinseseră pe părinţi, totuşi ei au răspuns: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte ". În felul acesta au aruncat orice răspundere asupra fiului lor, deoarece nu îndrăzneau să-l mărturisească pe Hristos. Dilema în care erau prinşi fariseii, îndoiala şi prejudecata lor, refuzul de a cunoaşte fapte concrete deschideau ochii mulţimii, mai ales a oamenilor de rând. Deseori Isus săvârşea minunile Sale în public şi lucrarea Lui era întotdeauna aceea de a alina suferinţa. Întrebarea care stăruia în multe minţii era: Ar face Dumnezeu asemenea fapte măreţe printr-un înşelător ,cum susţineau fariseii că era Isus? Discuţia devenea tot mai aprinsă de ambele părţi.

        Fariseii vedeau că ei înşişi răspândesc fapta lui Isus. Nu puteau să tăgăduiască minunea. Orbul era plin de bucurie şi recunoştinţă; el privea lucrurile minunate ale naturii şi era plin de încântare văzând frumuseţea pământului şi a cerului. El le-a povestit fără sfială experienţa sa fariseilor şi ei au încercat iarăşi să-l aducă la tăcere zicând: "Dă slavă la Dumnezeu ;noi ştim că omul acesta este un păcătos ". Adică: Nu mai spune că omul acesta ţi-a dat vederea .Dumnezeu a făcut lucrul acesta. Orbul a răspuns: "Dacă este un păcătos , nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb şi că acuma văd ".

        Atunci au întrebat iarăşi :"Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii ? "Prin multe vorbe au încercat să-l încurce , aşa încât au încercat să-l facă să facă că s-a înşelat. Satana şi îngerii lui erau de partea fariseilor şi uneau puterile şi iscusinţa lor cu mintea omenească pentru a distruge influenţa lui Hristos. Ei încercau să şteargă convingerile care se tot adânceau în multe minţi. Dar îngerii lui Dumnezeu se aflau acolo pentru a întări pe omul a cărui vedere fusese redată.  Fariseii nu-şi dădeau seama că au de a face cu altcineva ,nu numai cu omul needucat care se născuse orb; ei nu cunoşteau pe Acela cu care se luptau. Lumina dumnezeiască strălucea în adâncul sufletului celui orb. În timp ce făţarnicii aceştia încercau să-l facă să-şi piardă credinţa , Dumnezeu l-a ajutat să arate prin puterea şi ascuţimea răspunsurilor, că nu poate fi prins în cursă. El a răspuns: "Acum v-am spus ,şi n-aţi ascultat .Pentru ce voiţi să mă auziţi încă odată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!" Ei l-au ocărât şi au zis:" Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise, dar Acesta nu ştim de unde este".  Domnul Isus ştia prin ce are de trecut omul şi i-a dat har şi cuvinte care erau o mustrare tăioasă pentru cei care îi puseseră întrebări. Ei pretindeau că sunt tălmăcitorii Scripturilor, călăuze religioase ale neamului, şi cu toate acestea, în faţa lor era Cineva care săvârşise minuni, şi ei mărturiseau pe faţă că nu cunosc nici care este izvorul puterii Lui, nici natura sau pretenţiile Lui. "Aici este mireasma", le răspunse omul, "că voi nu ştiţi de unde este , şi cu toate acestea El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci dacă cineva este temător de Dumnezeu şi face voia Lui ,pe Acela îl ascultă. De când este lumea nu s-a văzut să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.".

        Omul îi întâmpinase pe anchetatorii săi pe propriul lor teren. Logicii lui nu i se putea împotrivi .Fariseii erau înmărmuriţi şi au tăcut încurcaţi de cuvintele lui bine spuse şi hotărâte. Pentru câteva clipe , s-a făcut tăcere. Apoi preoţii şi rabinii încruntaţi şi-au strâns hainele pe ei ca şi cum s-ar fi temut să nu se molipsească prin atingerea de el; ei au scuturat praful de pe picioare şi l-au acuzat cu patimă: "Tu eşti născut cu totul în păcat ,şi vrei să ne înveţi pe noi ?  "Şi l-au excomunicat.  Isus a auzit ce i se făcuse , şi întâlnindu-l curând după aceea, i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu ?" Pentru prima oară orbul a privit faţa Celui care îl vindecase. În faţa consiliului îi văzuse pe părinţii său tulburaţi şi înspăimântaţi ; văzuse faţa încruntată a rabinilor; acum ochii săi se odihneau pe chipul iubitor şi plin de pace a lui Isus. Până acum , cu mari sacrificii, ei  Îl recunoscuse ca un deţinător al puterii divine; acum i se dăduse o descoperire şi mai mare.  La întrebarea Mântuitorului :"Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu ?" ,orbul răspunse întrebând: "Cine este, Doamne, ca să cred în El ?"Si Isus i-a zis :" L-ai văzut şi Cel care vorbeşte cu tine , Acela este". Omul s-a aruncat la picioarele Mântuitorului închinându-I-se . Nu numai vederea fizică i-a fost restabilită, dar şi ochii priceperii sale fuseseră deschişi . Hristos se descoperise sufletul său , şi L-a primit ca Cel trimis de Dumnezeu.

        O ceată de farisei s-a apropiat ,şi văzându-i, Isus S-a gândit la continua împotrivire faţă de cuvintele şi faptele Sale. El a zis :"Eu am venit în lumea acesta pentru judecată; ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi ". Hristos venise pentru a deschide ochii orbilor, pentru a da lumina celor ce stătea în întuneric. El declarase că este Lumina lumii, şi minunea săvârşită cu puţin înainte dădea dovadă despre misiunea Sa. Oamenii care l-au văzut pe Mântuitorul  la întâia venire erau favorizaţi faţă de cei dinaintea lor, prin faptul că fuseseră martori ai unei manifestări mai vizibile  a prezenţei divine decât oricând până atunci. Cunoaşterea lui Dumnezeu se descoperise mai limpede. Dar tocmai în această descoperire oamenii erau judecaţi. Caracterul lor era încercat şi soarta lor hotărâtă. manifestarea puterii divine, care dăduseră orbului atât puterea fizică cât şi cea spirituală, lăsase pe farisei într-un întuneric şi mai adânc. Câţiva dintre ascultătorii Săi, simţind că vorbele lui Hristos îi vizau şi pe ei , au întrebat :" Doar n-om fi şi noi orbi?"  Isus răspunsese: "Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat". Dacă Dumnezeu nu v-ar fi dat posibilitatea să vedeţi adevărul, neştiinţa voastră nu ar fi atras nici o condamnare. "Dar acum  ziceţi: Vedem ". Voi vă  credeţi în stare să vedeţi şi lepădaţi singurele mijloace prin care aţi putea primi vederea. Pentru toţi cei care îşi dau seama de nevoia lor, Hristos a venit cu ajutorul nemărginit. Dar fariseii nu vroiau să-şi mărturisească nici o nevoie; ei refuzau să vină la Hristos şi de aceea erau lăsaţi în orbire, orbire pentru care ei singuri erau vinovaţi. Isus a zis :"Păcatul vostru rămâne ".

 


 isus mainile in sus     isus mainile in sus     isus mainile in sus

                                                                                                                      

                                                                                                    AMIN








...
Vizualizări: 176 | Adăugat de: k3k0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: